Raportul de activitate pe anul 2017 al consilierului local – BIC MARINEL

ROMANIA

JUDETUL ARAD

COMUNA SAGU

CONSILIUL LOCAL

Raportul de activitate pe anul 2017

al consilierului local – BIC MARINEL

Subsemnatul BÎC MARINEL, consilier al Consiliului Local Sagu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001/R, art. 51, alin. 4, vă prezint următorul raport de activitate:

În calitate de consilier in Consiliul Local al comunei Șagu, activitatea mea a avut atât un caracter decizional prin votul exprimat în plenul Consiliului Local, în comisia de specialitate din domeniul „Administrație publică locală, Juridică, Apararea ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetâțenilor”, cât și un caracter consultativ, manifestat față de cetățenii comunei Șagu.

În cadrul ședințelor consiliului local și a ședințelor comisiei de specialitate am avut o atitudine constructivă și pragmatică, am votat întodeauna pentru proiectele pe care le-am considerat viabile, favorabile cetățenilor și dezvoltării satelor comunei. Prin cuvântul și pozitia mea am contribuit la adoptarea unor hotărâri de interes local cu respectarca prevederilor legale.

În noul an trebuie sa pășesc cu dreptul aducându-mi aminte de jurământul depus cu ocazia constituirii Consiliului Local prin care juram să fac tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor din comuna noastră.

În calitate de ales local, am depus la termen și în conformitate cu prevederile legale în vigoare, declarația de interese și avere personală.

CONSILIER LOCAL

BÎC MARINEL

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support